de-ale vremii și vremurilor

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, plantă şi în aer liber

Foto: Atlas Geografic

M-a amuzat mult poza aceasta peste care am dat întâmplător în seara asta. M-a amuzat și mi-a dat de gândit în același timp.

Puiul acesta de bufniță, simpatic și poznaș în felul lui, m-a făcut să mă gândesc că probabil cam așa arăt și eu încercând să privesc și să înțeleg lumea în care trăiesc.

Ori eu sunt așezată în poziția necorespunzătoare, ori nici lumea nu mai este așa cum mă așteptam  să fie. Parcă nimic nu mai e la locul lui.  Sau poate că toate sunt la locul lor, acolo unde au fost dintotdeauna, dar m-am poziționat eu greșit.

Zilele astea lumea a devenit extrem de împărtiță și de preocupată de situația politică a țării, lucru firesc de altfel, întrucât ne aflăm într-un noiembrie electoral.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

 Printre multe lucruri pe care le-am tot citit, cele despre cei doi concurenți rămași în competiție domină de departe toată activitatea momentului. Așa că, uitându-mă pe net, la un moment dat am tot văzut anunțul acesta, această mică fabulă că circula pe pagina multor prieteni.

Ceea ce m-a distrat a fost că ea e distribuită de oameni pe care îi știu bine că sunt în ambele tabere politice. Și fiecare o invocă ca să își susțină ideea lui.

Cred că gândacul, ca și insecticidul, are de fiecare dată un nume diferit. Contează din ce unghi privești lucrurile.

În ceea ce-l privește pe greiere, cred că nu i-ar strica dacă ar întâlni un scriitor ceva mai inspirat.

Zile cu soare, dragilor!

Publicat în anotimpuri, Uncategorized | Etichete , | Lasă un comentariu

Un sfarsit de saptamana vesel

Astazi e sarbatoare.

Cand eram copil, in satul bunicilor era mare, mare freamăt în ziua de 8 noiembrie. De sfinții Mihail și Gavril este hramul bisericii din sat. Acolo, într-un sătuc îndepărtat din apropierea prutului, și astăzi e hram, și astăzi merg oamenii în vizită și se chefuiesc cu toții.

Dar eu am mers astăzi la muncă. În zilele în care muncesc non stop nici nu simt că e sărbătoare. Parcă nici nu pot simți bucuria. Iar astăzi si simplu fapt că după o zi extrem de ploioasă a ieșit soarele si e frumos, e un motiv bun de bucurie. Și pt că tot sunt euforică, cred că de la opboseală mi se trage, las aici un banc citit de curând, care m-a distrat grozav:

LOGICA. Dimineaţă, tatăl le spune băieţilor:

− Azi noapte, nu ştiu care bulangiu ne-a furat vaca…

Băiatul mai mic:

− Dacă-i bulangiu înseamnă că-i mic de statură.

Băiatul mijlociu:

− Dacă-i mic de statură, trebuie să fie din Ţăndărei.

Băiatul mare:

– Dacă e din Ţăndărei, trebuie să fie Tică Slutu.

Au ajuns la Ţăndărei, l-au găsit pe Tică Slutu şi i-au tras o bătaie straşnică. Dar ăla nu le da vaca – zice că n-a furat-o el. L-au mai caftit o dată, dar tot degeaba. Au ajuns la judecată. Judecătorul îi întreabă:

− Dar de ce credeţi voi că e mâna lui Tică Slutu?

− Cum de ce, răspund fraţii, a furat vaca, deci e bulangiu. E bulangiu, deci e mic de statură. Dacă e mic de statura, e din Ţăndărei, că acolo toţi sunt mici de statură. Iar dacă e din Ţăndărei, e clar că e Tică Slutu…

− Interesantă logică, zice judele. Dar ia spuneţi-mi voi (şi le arată o cutie), ce am eu în cutiuţa asta?

− E o cutie pătrată – observă tatăl.

− Înseamnă că-năuntru e ceva rotund – zice mezinul.

− Dacă e rotund înseamnă că-i oranj – cugetă mijlociul.

− Dacă-i oranj, e clar că-i o portocală – concluzionează fratele mai mare.

Judecătorul scoate din cutie o portocală, uitîndu-se gânditor la Tică:

−Bă, dă-le ăstora vaca-napoi!

 

P.S. La multi ani tuturor!

Publicat în anotimpuri | Etichete | 2 comentarii

Aniversare de toamnă

Luna aceasta, deși nu mi-am făcut timp să mă laud (și pe net), am aniversat 17 ani de la căsătorie. 17 ani de când am fost zână, ca să îmi citez fetele, acești clasici în viață, cum sunt ele numite de vecini.  I-am aniversat la mijlocul lunii, în 19, când a fost o zi de sâmbătă splendidă, la fel ca în ziua în care am mers spre căsătoria civilă, spre cea religioasă, iar mai târziu, pe când seara își intra în drepturi, spre distracția de la restaurant, spre ceremonia gastronomică, bahică și muzicală, cum am numit-o atunci.

17 ani! Or fi mulți, or fi puțini, nu știu. Au fost ai noștri și i-am trăit din plin, poate din preaplin uneori, alteori cu vârf și îndesat; să ne ajungă.

17 ani: 2 copii pe pământ, un copil în cer, casă, masă, mașină, acareturi ca tot cuplul gospodar. un singur oraș în care ne-am îndrăgostit și am rămas. 2 perechi de fini de cununie, 8 finuți de botez. 1 milion de certuri mici, niciuna care să ne facă să nu ne vorbim a doua zi. 1 cancer. câteva operații suferite de ambii parteneri, împărțite relativ echitabil, să nu fie cu supărare. Tată, bunici, prieteni îngropați. Prietenii vii, reale, păstrate și crescute frumos. Aventuri nenumărate.

Nu știu ce se mai scrie la asemenea momente, ce se contabilizează și ce nu. Știu că peste toate am trecut împreună. Știu că, uneori, suntem întruchiparea vie a proverbului: Un cuplu de succes e ca un pliculeț de ceai, îți dai seama ce poate numai în momentul în care torni peste el apă fierbinte. Noi am avut apa noastră clocotită din plin, nu am dus lipsă de ea.

17 ani! Încă suntem minori. La anul vom fi majori.

17 ani! Nunta de Ametist. La mulți ani nouă!

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, persoane zâmbind, în aer liber

Publicat în aniversare, anotimpuri, copii, jurnal personal, sărbători, viata in cluj | Etichete , | 6 comentarii

Sfârșit de octombrie

Lumina dulce a toamnei, lumina asta caldă și mierie, atât de îndrăgită de mine, mi-a intrat în bucătărie. Se joacă blând cu perdeaua mea dantelată cu spice, floricele și desene gingașe. Lumina asta mă înconjoară, mă cuprinde în brațe ca o mamă și mă face să mă gândesc că toamna asta nu a fost prea grea până acum.

Am avut totuși zile grele  pline, aglomerate, încărcate fizic și afectiv. Zile pe care mi le voi aminti o viață și zile care mi s-au șters (deja) din memorie. Zile care aș fi vrut să nu se termine și zile în care mă rugam ca totul să se termine cât mai repede. Și totuși, privite toate amestecate, nu a fost o toamnă rea până acum. Dimpotrivă. A fost plină, rodnică, bogată. O toamnă pe sufletul meu.

Mă simt obosită, dar nu frântă și, în niciun caz, înfrântă.

Sunt chiar recunoscătoare pentru tot ce mi-a adus. E adevărat că încă nu s-a încheiat, dar e la fel de adevărat că am trecut de mijlocul ei.

Este posibil ca imaginea să conţină: munte, ocean, cer, în aer liber, natură şi apă

Dunărea, toamna, la cazanele ei neclocotitoare, line și senine, văzută la începutul lui octombrie, când vremea nu era nici departe atât de caldă ca acum, dar soarele ne-a însoțit mereu, ca un prieten și partener de nădejde.

Publicat în anotimpuri | Etichete , | Lasă un comentariu

on cool art

Pasărea Pheonix nu e doar o legendă. Pasărea Phoenix e puterea din noi, noi cei ce ardem, dar avem puterea, norocul, șansa de a renaște. Am ars de câteva ori în viața asta. Dar de fiecare dată bunul Dumnezeu mi-a dat șansa la o nouă renaștere. Pasărea Phoenix sunt (și) eu.

Vara asta, printre multele mele proiecte, printre micile pauze pe care mi le-am luat de la scrisul lucrării de grad, printre micile vacanțe petrecute cu fetele, de la care nu am făcut rabat, mi-am făcut timp si pentru un proiect de suflet.

Expo- 003_resize

Un proiect în care am învățat  cum este  să ți se picteze pe o cicatrice bucuria de a trăi și de a te bucura de viață! Am avut foarte multe emoții, dar până la urmă a ieșit cu mult peste așteptările noastre, cel puțin peste așteptările mele. Proiectul a fost implementat de Asociația Oameni Buni  si sustinut de OMV Petrom!La el am participat alături de alte 8 femei curajoase și fabuloase, și aseară,  într-o atmosferă absolut specială, cu enorm de mulți prieteni adunați în jurul nostru,  am avut vernisajul expoziției în clădirea Cazinoului din Parcul Central din Cluj. 

De dragul nostru și de  dragul altor femei care au nevoie de mai  puțină compasiune și de  mai multă încurajare si speranță, ne-am dezvelit și dezvăluit cicatricile. Cicatrici care, în contextul în care au fost pictate, spun o poveste despre noi.  Spun o poveste în culori și în fotografii. O poveste în care durerea se transfigurează încet în artă.  O poveste în care cancerul trece ușor în planul secund, iar în planul principal rămâne viața. Viața. Viața cu toate ale ei. 

Publicat în jurnal personal, viata in cluj | Etichete , | 4 comentarii

Jocuri de cuvinte

Nu e un secret pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru  elevii mei că îmi plac la nebunie jocurile de cuvinte. Ei sunt primii pe care le testez, care caută la rândul lor și îmi aduc jocuri  cât mai inventive și mai drăguțe.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Cum văd, aud, găsesc  ceva interesant, musai să dau mai departe, să se bucure și alții de modul în care limba noastră știe să ne farmece.

Așadar, poftiți de vă bucurați monstre de inventivitate lingvistică:

  • Cum se numesc nașii Papei?  Papanași.
  • Cum se numesc rudele Papei?                                         Paparude.
  • -Am auzit că ai un tic nervos?          -A, nu, mica-i mai nervoasă, așa. Tic-ul e calm.
  • Cum se numesc dacii care gândesc?
    Răspuns: Gândaci.
Este posibil ca imaginea să conţină: text

sursa foto: facebook/cutia cu nimic

  • De ce sunt pisicile bune la jocurile video?
    Pentru că au nouă vieţi.
  • Când devine cifra zero comestibilă?                                                                                               Când este citită invers…
  • Ce i-a spus tornada uraganului?
    Sunt cu ochiul pe tine!
  • De ce are rinocerul corn?
    Fiindcă nu a găsit pâine.
  • Doi pereţi vorbesc:
    – Ne întâlnim la colţ!
  • 🙂
Publicat în copii, creatie | Etichete , | 4 comentarii

De la literatură la….caldură

Este posibil ca imaginea să conţină: meme şi text

De la titlu de carte  serioasă și profundă la o analogie super amuzantă, la care se pare că se gândesc unii oameni deștepți și creativi.

La noi prima noapte de pătură mai grosuță, de pled plinuț, dolofan și pufos a fost aseară. Până aseară a mai fost cum a mai fost, am suportat noi înghesuindu-ne unii în alții,  dar aseară am zis pas, am tras aer în piept, ne-am resemnat și am scos de la păstrare arsenalul puternic.

Geamul îl închisesem peste noapte deja de o săptămână și mai bine. Peste zi încă stă destul de mult deschis, dar seara îl închidem să țină înauntru mirosul de ceai cald care a început din nou să  dețină supremația în casă. .

E greu să recunoști că a trecut căldura și încet-încet și cu treabă bună îi facem loc iernii să vină și să se culcușeze lângă noi. Bine, acum încă ne amăgim că e doar toamna, dar adevărul e că știm noi cine pândește și ată cuminte în așteptare…

Astăzi dimineață, soțul meu a văzut prima brumă din toamna aceasta.

Văl de brumă argintie a împodobit grădina – bunicilor –                                                                   Firelor de lămâiță – și de flori – li s-a uscat rădăcina…

Să vă fie cald!

Publicat în anotimpuri | Etichete | 2 comentarii