Pasărea Pheonix nu e doar o legendă. Pasărea Phoenix e puterea din noi, noi cei ce ardem, dar avem puterea, norocul, șansa de a renaște. Am ars de câteva ori în viața asta. Dar de fiecare dată bunul Dumnezeu mi-a dat șansa la o nouă renaștere. Pasărea Phoenix sunt (și) eu.
Vara asta, printre multele mele proiecte, printre micile pauze pe care mi le-am luat de la scrisul lucrării de grad, printre micile vacanțe petrecute cu fetele, de la care nu am făcut rabat, mi-am făcut timp si pentru un proiect de suflet.
Un proiect în care am învățat cum este să ți se picteze pe o cicatrice bucuria de a trăi și de a te bucura de viață! Am avut foarte multe emoții, dar până la urmă a ieșit cu mult peste așteptările noastre, cel puțin peste așteptările mele. Proiectul a fost implementat de Asociația Oameni Buni si sustinut de OMV Petrom!La el am participat alături de alte 8 femei curajoase și fabuloase, și aseară, într-o atmosferă absolut specială, cu enorm de mulți prieteni adunați în jurul nostru, am avut vernisajul expoziției în clădirea Cazinoului din Parcul Central din Cluj.
De dragul nostru și de dragul altor femei care au nevoie de mai puțină compasiune și de mai multă încurajare si speranță, ne-am dezvelit și dezvăluit cicatricile. Cicatrici care, în contextul în care au fost pictate, spun o poveste despre noi. Spun o poveste în culori și în fotografii. O poveste în care durerea se transfigurează încet în artă. O poveste în care cancerul trece ușor în planul secund, iar în planul principal rămâne viața. Viața. Viața cu toate ale ei.
