on cool art

Pasărea Pheonix nu e doar o legendă. Pasărea Phoenix e puterea din noi, noi cei ce ardem, dar avem puterea, norocul, șansa de a renaște. Am ars de câteva ori în viața asta. Dar de fiecare dată bunul Dumnezeu mi-a dat șansa la o nouă renaștere. Pasărea Phoenix sunt (și) eu.

Vara asta, printre multele mele proiecte, printre micile pauze pe care mi le-am luat de la scrisul lucrării de grad, printre micile vacanțe petrecute cu fetele, de la care nu am făcut rabat, mi-am făcut timp si pentru un proiect de suflet.

Expo- 003_resize

Un proiect în care am învățat  cum este  să ți se picteze pe o cicatrice bucuria de a trăi și de a te bucura de viață! Am avut foarte multe emoții, dar până la urmă a ieșit cu mult peste așteptările noastre, cel puțin peste așteptările mele. Proiectul a fost implementat de Asociația Oameni Buni  si sustinut de OMV Petrom!La el am participat alături de alte 8 femei curajoase și fabuloase, și aseară,  într-o atmosferă absolut specială, cu enorm de mulți prieteni adunați în jurul nostru,  am avut vernisajul expoziției în clădirea Cazinoului din Parcul Central din Cluj. 

De dragul nostru și de  dragul altor femei care au nevoie de mai  puțină compasiune și de  mai multă încurajare si speranță, ne-am dezvelit și dezvăluit cicatricile. Cicatrici care, în contextul în care au fost pictate, spun o poveste despre noi.  Spun o poveste în culori și în fotografii. O poveste în care durerea se transfigurează încet în artă.  O poveste în care cancerul trece ușor în planul secund, iar în planul principal rămâne viața. Viața. Viața cu toate ale ei. 

Publicat în jurnal personal, viata in cluj | Etichete , | 2 comentarii

Jocuri de cuvinte

Nu e un secret pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru  elevii mei că îmi plac la nebunie jocurile de cuvinte. Ei sunt primii pe care le testez, care caută la rândul lor și îmi aduc jocuri  cât mai inventive și mai drăguțe.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Cum văd, aud, găsesc  ceva interesant, musai să dau mai departe, să se bucure și alții de modul în care limba noastră știe să ne farmece.

Așadar, poftiți de vă bucurați monstre de inventivitate lingvistică:

  • Cum se numesc nașii Papei?  Papanași.
  • Cum se numesc rudele Papei?                                         Paparude.
  • -Am auzit că ai un tic nervos?          -A, nu, mica-i mai nervoasă, așa. Tic-ul e calm.
  • Cum se numesc dacii care gândesc?
    Răspuns: Gândaci.
Este posibil ca imaginea să conţină: text

sursa foto: facebook/cutia cu nimic

  • De ce sunt pisicile bune la jocurile video?
    Pentru că au nouă vieţi.
  • Când devine cifra zero comestibilă?                                                                                               Când este citită invers…
  • Ce i-a spus tornada uraganului?
    Sunt cu ochiul pe tine!
  • De ce are rinocerul corn?
    Fiindcă nu a găsit pâine.
  • Doi pereţi vorbesc:
    – Ne întâlnim la colţ!
  • 🙂
Publicat în copii, creatie | Etichete , | 4 comentarii

De la literatură la….caldură

Este posibil ca imaginea să conţină: meme şi text

De la titlu de carte  serioasă și profundă la o analogie super amuzantă, la care se pare că se gândesc unii oameni deștepți și creativi.

La noi prima noapte de pătură mai grosuță, de pled plinuț, dolofan și pufos a fost aseară. Până aseară a mai fost cum a mai fost, am suportat noi înghesuindu-ne unii în alții,  dar aseară am zis pas, am tras aer în piept, ne-am resemnat și am scos de la păstrare arsenalul puternic.

Geamul îl închisesem peste noapte deja de o săptămână și mai bine. Peste zi încă stă destul de mult deschis, dar seara îl închidem să țină înauntru mirosul de ceai cald care a început din nou să  dețină supremația în casă. .

E greu să recunoști că a trecut căldura și încet-încet și cu treabă bună îi facem loc iernii să vină și să se culcușeze lângă noi. Bine, acum încă ne amăgim că e doar toamna, dar adevărul e că știm noi cine pândește și ată cuminte în așteptare…

Astăzi dimineață, soțul meu a văzut prima brumă din toamna aceasta.

Văl de brumă argintie a împodobit grădina – bunicilor –                                                                   Firelor de lămâiță – și de flori – li s-a uscat rădăcina…

Să vă fie cald!

Publicat în anotimpuri | Etichete | 2 comentarii

un vorbitor mai puțin obișnuit

 

Tipul acesta este absolut extraordinar. Îl știu de foarte mulți ani, mai corect spus îi cunosc povestea de pe vremea în care netul nu explodase, iar emisiunile cu el erau foarte rare spre deloc.

Dar cumva, printr-o minune, am apucat să văd demult, tare demult, o emisiune despre el.    Și el era, evident, mult mai tânăr, dar era optimist încă de atunci și ceva din ochii lui te făcea să treci peste milă și să ai puterea să îl urmărești. Sentimentul care m-a încercat atunci mi-l amintesc și astăzi: dacă el are putere și voință să își ducă viața cu demnitate, atunci și eu voi găsi suficientă putere încât să nu întorc privirea.  Cred că omulețul acesta a fost printre primii oamenii care m-a învățat să nu întorc privirea, să nu fug, să nu privesc în altă parte doar pentru că eu cred că nu am suficientă tărie încât să privesc și să primesc viața așa cum vine.

Nu știu dacă e posibil să aveți drum în Cluj, dar omul acesta, Nick Vujicic, ar merita un efort. Dacă el poate să facă minuni în lumea lui și noi putem face în lumea noastră. Oricum, între noi fie spus, doar drumul ar fi mai costisitor și mai obositor, dacă nu sunteți din oraș sau din împrejurimi, că altfel biletele au prețuri normale, pornesc de la 15 lei și ajung până la 40, dacă am văzut eu bine.

Organizatorii îl recomandă tuturor celor care au nevoie să creadă că imposibilul devine posibil.

După Ann Voskamp, la a cărei conferință am ajuns anul trecut, tipul acesta e următorul vorbitor străin pe care îmi doresc să îl ascult.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, zâmbind, text

Publicat în viata in cluj | Etichete , , , , | 5 comentarii

La inceput de toamna

Nu am dat toată vara pe aici și deja regret.  Dar a venit mult așteptata toamnă și mi-am propus să nu pierd timpul plângându-mă.

Am avut, slavă Domnului, o vară absolut memorabilă, petrecută pe tihnite, așa, deși pe alocuri cu puțin stres în suflet că știam că încă nu îmi terminasem lucrarea de grad. Dar acu e gata și ea. Aș vrea să spun că stresul a trecut cu totul, dar încă nu e așa.

A început școala atât pentru fete cât și pentru mine, astăzi am și avut ședința la clasa mezinei, prin urmare lucrurile intră pe fîgașul lor firesc, într-o anumită rutină aș zice.  Sper să rămân consecvenată! Toamnă frumoasă!

 

 

Publicat în anotimpuri | Etichete | 6 comentarii

Micime şi măreţie în Viena

Pur si simplu de neuitat…

Nemuritoarea artă şi micii muritori vanitoşi…

În Viena am vizitat două palate identice, gemene, două clădiri impunătoare, absolut supebe, construite special pentru a fi muzee. Într-una este Muzeul Naţional de Artă al Austriei, în celălalt este Muzeul naţional de Ştiinţele naturii. Frumuseţea lor şi unicitatea fiecărei camere în parte este greu de descris în cuvinte. Efectiv fiecare cameră de acolo, în parte, este un mic spectacol de forme şi culori. Măreţie. Grandoare. Noi, ceri mici şi mărunţi, ne-am bucurat din toată inima  că au existat cândva oameni care au pus arta mai presus de alte interese vremelnice.

Publicat în copii | Etichete , | 4 comentarii

aprilie

Nu am scris nimic de prea mult timp. Si asta nu pentru ca nu as iubi locul acesta. Pur si simplu timpul nu a tinut cu mine.

Tocmai m-am intors astazi dimineata la putin dupa ora 6 din Viena. Au fost niste zile de poveste. Am plecat cu 43 de copii, mamici si colege profesoare. Nu am crezut ca va fi asa bine. Trebuie sa recunosc ca m-a speriat putin muntele de hartii pe care l-am tot carat cu noi, toate imputernicirile, adeverintele medicale, asigurarile de sanatate, dar până la urmă totul a fost neaşteptat de bine. Sunt convinsă că copiii vor avea mult timp de aici înainte ce povesti.

Pentru noi a fost aproape un maraton, am prins extraordinar de multe lucruri în astea trei zile, dar mă bucur că a fost aşa şi nu altfel.  Am avut un ghid de execepţie şi pentru asta sunt recunoscătoare. Am plecat din Cluj, am oprit pentru o plimbare de o oră pe Dunăre la Budapesta  şi apoi ne-am bucurat de Viena, pe care am străbătut-o şi cu pasul cât de mult am putut. În fiecare zi am avut mai mult de 16.000 de paşi, dar fiecare a fost făcut cu folos.

Biblioteca Imperiala din Veina, Austria. Sau, in alte cuvinte, ceea ce Paula a numit, Raiul….

Publicat în copii | Etichete , | Lasă un comentariu