Astazi este zi de mare sărbătoare creştină.
La mulţi ani cu multe bucurii tuturor sărbătoriţilor zilei! Să vă bucuraţi de tot şi să vi se împlinească multele urări primite!
Să trăiţi întru mulţi ani cu sănătate şi cu împliniri: Constantin şi Constantina, Costel, Costică, Costache, Elena, Lenuţa, Lenuş, Ileana, Ilenuţa!
Zi de poveste!
A sosit şi mult-aşteptata vreme a cireşelor. Deocamdată sunt mai mult în bancuri decât în gură. De pus la urechi, nici nu mai spun…
Au începu deja pe net bancurile cu cireşe, cu preţul cireşelor mai precis, preţ care e tot mai mare şi mai mare de la an la an…
Nu mă satur să văd cât de mult lucrează imaginaţia românilor. Deh, ei sunt ăia care până nu de mult aveau tot felul de borcane cu dulceaţă de cireşe negre, roşii, amare, albe… Ehehehei! pofta în cui de acu…
Îmi plac la nebunie tot felul de imagini apărute pe internet în care oamenii fac haz de necazul lor şi al altora ca ei.
– Negrule, cireşule,
gândul rău te-mprejmuie.
Jinduiesc la taine coapte
guri sosite-n miez de noapte.
Om şi păsări, duhuri, fluturi,
nu aşteaptă să te scuturi.
Prea eşti plin de rod şi vrajă,
vine furul, pune-ţi strajă!
– Lassă vie, să culeagă,
vara mea rămâne-ntreagă.
Stelele deasupra mea
nimeni nu mi le-a fura! (Lucian Blaga, Belşug)
Vineri a fost ziua ei, a surioarei mai mari.
13 ani! Are deja 13 an! Avem fată de 13 ani. Nici nu îmi vine să cred. De 13 ani sunt mamă!
E un copil tare bun, blând, dulce, docil, prea docil, fară aere de adolescentă. Din când în când mai ridică tonul la soră-sa, dar se temperezează automat.
E frumoasă, teribil de frumoasă, că doar e a noastră, cu alură de domnişoară.
Fix de ziua ei a fost la un concurs şi s-a descurcat destul de bine. Violoncelul face parte din inima ei deja, iar la fel ca şi inima, o mai ia uneori la trap, ritmul lor e mai greu de stăpânit.
Citeşte mult, se joacă cu multă răbdare cu soră-sa mai mică şi mai năbădăioasă, îi citeşte şi ei, adună în fiecare săptămână câte o gaşcă în jurul ei pe care o duce la bibliotecă. Are o zi preferată din săptămână când merge cu toţi copiii şi citesc acolo cu toţii şi petrec timp de calitate unii cu alţii.
Îi plac mult jocurile de strategie. Din păcate are puţini parteneri de joc, asta şi pentru că ea e mereu cea care câştigă, fără a fi o fire prea competitivă de felul ei.
În ultima vreme a început să-i placă serile de filme. Mai ales serile de sâmbătă sunt , câteodată, când timpul e mai generos cu noi, seri în care facem maraton de filme. De obicei, nu e singură, că nu ar avea niciun farmec să te uiţi de unul singur la filme, fără a avea cu cine să comentezi şi cu cine să râzi de jocul mai bun sau mai slab al actorilor.
E tot teribil de timidă. Asta nu s-a schimbat cu trecereea timpului. Încă aşteptăm. E atât de timidă şi mereu atentă doar la nevoile celorlalţi, încât astăzi a mers cu prăjiturile în geantă, dar pentru că doamna dirigintă era prea ocupată în pauză, iar ea doar în ora dumneaei îşi propusese să servească, nu a îndrăznit să o deranjeze şi s-a întors cu prăjiturile acasă. Da. Mai avem şi din astea. Apoi a plâns pe canapea. Mai avem de lucru, nu glumă…
Iubeşte istoria, tot ce ţine de zei şi cetăţi, geografia, franceza, matematica, matematica şi iar matematica. E singurul copil pe care îl cunosc care să nu se plâns absolut niciodată că matematica e grea.
De puţin timp poartă ochelari. E mioapă. Incepe adolescenţa sub semnul miopiei, ca într-un roman de Eliade.
Anul acesta a fost anul în care, împreună cu corul în care este, a făcut senzaţie. A mers la o mulţime de concerte, care de care mai frumoase, cea mai mare realizare a lor a fost premiul I la olimpiada pe ţară.
Paula noastră a crescut. Şi tot creşte…
Contour down: 362 de zile până la buletin…
„Acum nu înţelegi ce vreau să spun, dar într-o zi vei înţelege: singurul secret al prieteniei, cred eu, este să găseşti oameni mai buni decât tine – nu mai deştepţi, nu mai interesanţi, ci mai buni la suflet, mai generoşi şi mai iertători – şi să-i apreciezi pentru ceea ce poţi învăţa de la ei, să încerci să-i asculţi când îţi spun ceva despre tine, oricât de bun – sau de rău – ar fi acel ceva, şi să ai încredere în ei, iar ăsta e cel mai greu lucru. Dar şi cel mai bun totodată”.
O viață măruntă, Hanya Yanagihara
„Nu pune întrebări care n-au răspunsuri. Nu da sfaturi când nu ți se cer. Gândește cu sufletul, simte cu creierul. Chiar când cuvintele se împing unele în altele, fă-le să mai aștepte.”
Tema pentru acasă, Nicolae Dabija
Cand eram in liceu si, mai apoi in facultate, am facut mereu parte din tot felul de asociatii, ligi, organizatii creştine, care ofereau constant alternativa petrecerii unui timp de calitate. Ma bucur ca incă există asemenea alternative şi că nu sunt deloc puţine:
Aprilie a fost o lună destul de grea și solicitantă pentru noi. Pe de o parte, a fost plină de evenimente pozitive și frumoase, excursii, aniversări, întâlniri pline de satisfacții sufletești. Dar a avut și partea ei tributară, tulbure, întunecată (cu tot felul de accidente mai mari sau mai mici) care ne-a golit financiar de toate resursele. Într-un fel simt o mare ușurare că a trecut. Mă bucur că s-a terminat și că începe o nouă lună. Rar am simțit așa o mare eliberare că s-a terminat o lună, dar acum o simt și o resimt din toată inima.
Iar la început nou vin cu o fotografie nouă, dintr-o experiență de neuitat, trăită recent. O cărare de lumină prinsă și surprinsă pe o cărare de apă. Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere…
În fiecare zi avem așternut în fața noastră un drum nou, o cale minunată făcută din preplinul iubirii bunului Dumnezeu pentru noi. Frumusețea e în ochii noștri, în inima noastră, important e să îi ținem deschiși, să putem vedea toate minunile care ni se pregătesc.
Tot ceea ce am văzut până acum mă învață să mă încred în Creator pentru ceea ce nu am văzut încă. (Ralph Waldo Emerson)
