Un îngeraș de fată

M-am măsurat cu visul și am ieșit învins. (V. Voiculescu)

In rest, mărunțișurile obișnuite ale zilei.

De dimineață, de când am citit un articol foarte pertinent scris, în Dilema, despre activitatea în online a profesorilor și a elevilor, am avut impresia că toată ziua s-a învârtit în jurul acestei probleme. Ce facem cu copilul de acasă.Parcă unii părinți s-au trezit abia acum că au un copil cu care ei trebuie să stea, nimeni altcineva.

Bine, poate exagerez eu un pic, sau poate că fiind profesoară și având și două fete care mergeau la școală și acum nu mai merg, numai tema asta îmi răsare în minte.

Ok, ce am citit în articolul lui Horia Corcheș din Dilema și mi-a plăcut, mai mult chiar, m-a uns la suflet articolul ăsta:

”O spun din start, nu cred că predarea online poate suplini actul educațional desfășurat față în față. Din simplul motiv că prezența umană nu poate fi înlocuită de un ecran, iar această prezență este esențială pentru formarea umanului. Dincolo de cunoștințe, care pot fi transmise, sau de competențe, care pot fi, într-o anumită măsură, formate și online. Modelul pe care îl impune prezența umană este de neînlocuit. Dar această observație este doar marginală, căci nimeni nu se gândește, desigur, la o înlocuire completă a prezenței față în față cu o interfață digitală. Deși au apărut și unele reacții în acest sens, oameni care deja vedeau un viitor în care, după încheierea crizei cu virusul, vom transforma întregul sistem într-o școală virtuală. Absurd!

Lansarea, așadar, a acestui apel al ministerului la o continuare online a învățămîntului, dincolo de buna sa intenție, scoate la iveală însă o serie de neajunsuri, de inconveniente. Mai întîi, evidențiază inexistența unui sistem național suficient de organizat în acest sens. Existența unor platforme cu care profesorii să fie familiarizați prin formări și a unor platforme cu resurse educaționale autorizate, al căror conținut științific să fie avizat. Sigur că există diverse resurse, pentru acei profesori care oricum mai utilizau, care sînt, ca să spun așa, „digitalizați“, dar la nivelul maselor, foarte mulți profesori sînt străini, de fapt, de potențialul oferit de Internet și au competențe reduse în utilizarea unor tehnologii digitale. Reduse sau deloc.

Pe de altă parte, se ridică problema elevilor din medii defavorizate, aici intrînd majoritatea celor din mediul rural și probabil mulți și din mediul urban, care pur și simplu nu au acces la Internet și nu dețin calculator, laptop, tabletă. Să nu ne amăgim, nu sînt puțini. O educație intermediată digital, virtual, se adresează elevilor din clasele medii și superioare, nu celor din clasele de jos. Elevii cu părinți lipsiți la rîndul lor de educație, săraci, care trăiesc poate așteptînd cornul și laptele zilnic, pe care, apropo, acum nu le mai au. Elevi care au nevoie de mai multe explicații, de mai multă atenție, tocmai în cadru instituțional, pentru că în mediul familial educația nu e prioritară sau pur și simplu nu se poate acorda, din neștiință, din neputință. Aceștia sînt marii perdanți ai vieții și devin mai dezavantajați în condițiile actuale, neavînd acces la resurse online. Între ei și cei care au acces, prăpastia devine mai adîncă și mai lată.

Pe de altă parte, cum spuneam mai sus, acest îndemn a deschis calea unor veleitari sau a unor entuziaști bine intenționați. M‑a uimit să observ că pe Facebook au năvălit mulți să arate cum fac ore online. Vorba vine online, în multe cazuri, pentru că sînt doar video-uri cu înregistrări ale unor lecții, ale unor expozeuri. Distribuite, mediatizate. Problema cu ele este că în această formă devin un fel de repere, sînt preluate ca surse de autoritate, în condițiile în care conțin serioase erori științifice. Aceste erori depășesc astfel cadrul strict al claselor în care predau respectivii profesori, ajungînd să viruseze și mințile altor elevi. La repezeală, am observat confuzii grave în privința genului și a speciei într-o lecție de pregătire pentru examenul de evaluare de la sfîrșitul clasei a VIII-a. Profesoara trata specia doinei și folosea de-a valma conceptele, „vocea eului liric“ devenea trăsătură a speciei, limbajul artistic de asemenea. În alta, despre basm, a unui profesor, am auzit confuzia între fabulos și fantastic, suprapunerea între conceptul de autor și cel de narator, utilizarea greșită a numelui lui G. Călinescu sub forma George Călinescu (explic pentru cei care nu știu, rapid, că celebrul critic nu-și plăcea numele real, Gheorghe, și s-a „branduit“ exclusiv cu inițiala, G. Călinescu) și altele, și altele, pînă la greșeli de exprimare ale unor profesori de limba și literatura română.

În alte cazuri, cred eu bine intenționate, profesorii au distribuit diverse cadre cu elevii pe Facebook, încălcînd regulile de GDPR, în același entuziasm romantic de evidențiere a activității online pe care o desfășoară.

Sînt de părere că trăim un moment care poate duce și la reconfigurarea conceptului de învățămînt, de educație, poate nici nu întrezărim încă în ce fel. Se vor cristaliza idei noi, poate concepte noi. Dar povestea aceasta a predării online scîrțîie încă din greu. Pe de altă parte însă, e o bună ocazie pentru a-i descoperi avantajele și de a o pune la punct, cel puțin pentru viitor. ”

În altă ordine de idei, părinții se frăsuiau pe facebook că elevii au prea mult timp liber. Timp care, în opinia multora, ar trebui neapărat umplut de către profesori, de cine altcineva, că doar nu de părinți. Doamne ferește! Nu de ei…

Părerea mea e că oamenii nu țin cont de faptul că daca un profesor are 2 ore pe saptamana, sa zicem, in viata reala, e firesc ca si acum tot atata sa fie și activitatea lui online, nu mai mult. Iar temele sa fie direct proportionale. La 2 ore pe saptamana, nu-i poti cere unui copil să scrie 6 ore acasa. Nu e firesc, nici bine, nici productiv. E normal sa le ramana timp copiilor, e normal sa se simta pe alocuri in vacanta. Pararea mea e ca ar fi anormal sa nu se simta asa. Sunt copii si din rural si din urban, care făceau o oră drumul dimineata și una la intoarcere. Acum timpul asta e al lor si asa trebuie sa ramana. Nu trebuie să vină profesorii să îl umple cu exerciții și cu teme. Că ei nu stiu sa il gestioneze, asta e o alta problema. Dar chiar nu ar trebui umplut timpul asta cu teme, poate doar cu cititul din placere, atât. Și poate că nu ar fi rău ca părinții să îi învețe să gestioneze timpul, să îi lase să citească din plăcere, să scrie de drag, să picteze, să învețe împreună să coasă, să gătească, să împletească, să croșeteze, să traforeze, nu știu, orice activitate practică.

Seara, evident, toată lumea o dădea din nou pe glume. Glumele astea arată de fapt o realitate tristă, dar mai bine nu citiți printre rânduri și rămâneți doar cu gluma.

vă pup! Sănătate multă, multă!