Fericirea e un ac de siguranţă.
Am văzut afişul care chema la o întâlnire cu cititorii şi recunosc că m-a atras autorul. Pe Răzvan Exarhu îl citesc de ani buni, de când eram mult mai tânără, mult… Îi citeam blogul, mai precis. Între timp, răscolind cartea, am aflat că e jurat la MasterChef. Ca să vezi ce face lipsa televizorului din om. 🙂 habar nu mai am de nimic monden. Oricum, la MasterChef m-am uitat ultima dată la o emisiune întreagă când era prezentat încă de trio-ul iniţial. De atunci am mai aruncat câte o privire, cât să mă prind că s-a schimbat juriul, că i-am văzut chipul lui Hădean acolo, dar nu m-a mai atras nimic. Deja şi-a pierdut farmecul, parcă nu mai e acelaşi lucru. Nici la cei trei crai, pardon Chefi, care au fost de la început, nu m-am mai uitat după ce, tot aşa în câteva secvenţe, m-am prins că s-au mutat la o altă televiziune.
Dar să revenim. Fericirea e un ac de siguranţă. M-a atras metafora din titlu. Pentru mine acul de siguranţă e acel obiect mic care leagă lucrurile, care le ţine împreună, chiar dacă ştii că totul e pentru un moment, că nu va dura veşnic, că e doar o improvizaţie. E acel lucru insignifiant şi totuşi vital în anumite momente, care nu te lasă la greu atunci când ceva e pe cale să meargă prost. Pentru mine, acul de siguranţă e acel obiect despre care ştiu precis că nu lipseşte niciodată din trusa lui Robert. Ce zice Exarhu despre acul de siguranţă? “În vremea copilăriei mele, femeile purtau, înfipte discret în hainele de casă, ace de siguranţă. Erau acolo pentru orice eventualitate, mai mici sau mai mari, cum se nimerea. Ziceai că pot repara într-o clipă toate micile catastrofe domestice, că au puterea să pună laolaltă tot ce arăta pe vecie distrus. Acul de siguranţă era mereu ascuns de o cută a capotului, de un rever, ca o promisiune că nimic rău nu se poate întâmpla. Era cea mai mică, umilă şi strălucitoare unitate a fericirii, însemna protecţie şi echilibru într-un univers cald şi prietenos, care se micşora suficient, cât să poată fi cârpit din două împunsături.”
Mi-a plăcut mult şi culoarea cărţii. E o carte roz. Dacă fericirea nu este roz, nu ştiu, zău, ce altceva ar mai putea fi.
Nu în ultimul rând, m-a cucerit că mi-a dăruit-o însuşi autorul şi am şi autograf. 🙂 A meritat să mă abat puţin din drumul meu, deşi eram după o zi întreagă de muncă, şi să merg în cel mai recent mall din oras. Am avut un noroc chior că am primit o asemenea carte, care chiar m-a făcut să uit toată oboseala zilei.
Nici bine nu am deschis-o şi am citit: ” Ştii că eşti foarte vegetarian atunci când citeşti pulpe de pui înfiorătoare, în loc de inferioare”. Punct ochit, punct lovit 🙂 🙂 🙂
Spor la citit să aveţi dacă vă iese vara asta în cale (cu tot cu autor ar fi de preferat, zic şi eu)!
