Văl de brumă argintie…

Vă mai amintiți celebrele versuri: Văl de brumă argintie / Mi-a împodobit grădina, / Firelor de lămâiță/ Li se uscă rădăcina… în dimineața aceasta, ca în mai toate din această săptămână, au fost mai actuale ca oricând .

Fotografia aceasta superbă am văzut-o la prietena mea Cătălina și a fost făcută în minunata ei grădină din apropierea Bucureștiului.

Dar starea asta argintată e valabilă pentru toată țara. la noi bruma astăzi a îmbrăcat jumătate din brazi. Se vede clar că s-a lăsat, a venit doar dintr-o parte și i-a acoperit doar pe jumătate. Jumătate sunt albi, jumătate verzi. trandafirul fiind mai mic a fost acoperit in totalitate. La fel și crizantemele.

Cred că sunt cele din urmă brume din toamna aceasta. de altfel, la noi a și nins încă de săptămâna trecută, de sâmbăta trecută și încă dealurile se păstrează așa cu o pulbere fină de zăpadă pe ele, parcă sunt pudrate cu zahăr de mâna nevăzută a Creatorului. Se face tot mai frig, miroase tot mai mult a iarnă…

În categoria anotimpuri | Etichete , , | Lasă un comentariu

gluma zilei

„Anul ăsta presimt că nu mai pleacă familia lui Kevin de acasă”.

🙂 🙂 🙂

În categoria sărbători, Uncategorized | Etichete , , | 2 comentarii

un gând

Urcușul către mântuire, încet, dar sigur, este să fii azi mai bun decât ieri și mâine mai bun decât azi.” † IPS Bartolomeu Anania (1921-2011)

În categoria creatie, Uncategorized | Etichete | 2 comentarii

Mesaj de interes public

Fix în ziua în care am predat regionalismele și variația regională a limbii, găsesc acest mesaj:

Sper că sunteți bine!

În categoria Uncategorized, viata in cluj | Etichete , | 6 comentarii

Noiembrie

Tocmai a început o nouă lună, ultima a toamnei, ultima a acestei toamne. Si, dacă o privim așa, e o lună unică. Și ar fi bine pentru noi să privim fiecare lună, fiecare zi cu unicitatea ei, poate așa ne vom bucura mai mult de ea și de ceea ce ne aduce.

Cred că toți ne dorim să ne aducă liniște în suflete, sănătate cu carul, să amâne pe cât posibil mănușile și fularul, să ne dea doar motive să zâmbim și să fim fericiți și să ne bucurăm de viață.

Pe noi începutul lunii ne prinde cu școala online, încă acasă. Teoretic până miercuri suntem acasă toți, toate școlile și grădinițele din oraș, în scenariu roșu. Chiar dacă oficial nu am primit niciun document, pe surse circula tot felul de știri prin ziarele locale cum că această situație se va prelungi, posibil pentru încă două săptămâni. Vom vedea. Trebuie să ne obișnuim să nu mai luăm totul atât de catastrofal și să vedem și partea plină a paharului.

Sî nu uităm că, cea mai importantă și mai frumoasă parte din Noiembrie este că începe cu NOI.

În categoria anotimpuri | Etichete , , | Lasă un comentariu

Luminația

”În satele din Transilvania, Ziua Morţilor are un nume foarte frumos: Luminaţia. Dacă ar fi după mine, aş trece Luminaţia în rîndul Sărbătorilor Naţionale. De Luminaţie cred că şi copiii pot înţelege ce este patria, mai degrabă decît de Ziua Eroilor sau de Ziua naţională. Acestea sînt abstracţii greu de priceput pentru minţile fragede. Dar cîţi dintre adulţi nu au în faţa abstracţiilor minţile fragede?

Fără să sune găunos, de Luminaţie poţi spune că patria e un petec de pămînt care nu-ţi este indiferent. Un petec de pămînt de doi metri pătraţi de care îţi este drag şi ruşine. Şi, mai tîrziu, îţi este frică. Îţi este drag pentru că te duci des să-l vezi şi să spui o rugăciune în cuprinsul lui. Te duci de multe ori, dar numai cu gîndul. Îţi este ruşine pentru că nu mergi cu picioarele, că pui flori cu gîndul, nu cu mîna.

Dar, de Luminaţie, laşi totul de-o parte şi faci un lucru neînsemnat, un gest mărunt: cu flori şi lumînări în mînă urci poteca spre cimitir, cu copiii tăi alături. Îi duci şi pe ei şi le arăţi locul care nu-ţi este indiferent, pentru ca mai tîrziu să ştie fără ezitare unde este. Să nu greşească, să nu li se bîlbîie paşii, cînd va fi să vină singuri.

La urma-urmei, ca nişte copaci umblători şi ciudaţi şi ciuntiţi, ca nişte copaci pe rotile – îmi vine să zic – mergem în vizită la propriile noastre rădăcini.

Luminaţia e ziua lui Luminăţia Sa Mortul. E ziua Luminăţiilor Lor: străbunicul şi străbunica, bunicul şi bunica. E ziua Luminăţiei Sale Tata. Ziua în care ei ies din partea întunecată a memoriei şi intră în lumina gîndului şi a aducerii aminte. Acolo, lîngă mormînt, flacăra lumînării se face lentilă. Dacă te uiţi prin ea vezi chipul tatălui tău. Şi vezi chipul mamei tale. Flacăra lumînării e o „gaură în peretele Raiului”, cum spunea un poet. Şi sînt atîtea lumînări pe dealuri încît cu siguranţă Luminaţia e ziua în care peretele dinspre noi al Raiului e ciuruit. În dreptul fiecărei găuri un chip drag aşteaptă să vii la întîlnire. Să vii la vorbitor – aş zice – căci nu ştiu, şi nimeni nu ştie, cine e liber şi cine e închis.

În ziua aceasta este o forfotă îngrozitoare. Străzile nu mai fac faţă şirurilor de maşini, pe marginea şoselelor, cu dispereare autostopiştii fac semne, o mare de oameni intră pe porţile cimitirelor. Toţi cu lumînări-lentile şi cu flori în mîini. Dar nimeni nu se rătăceşte. Fiecare ajunge fără greş la locul de întîlnire. La fel e în ziua aceasta şi dincolo, în lumea morţilor. Nici acolo, în ciuda forfotei şi a înghesuieli, nimeni nu se rătăceşte.

La locurile care nu-mi sînt indiferente (mai indiferente îmi sînt de Luminaţie hectarele pe care le am trecute pe „Titlul de Proprietate” şi în „Cartea Funciară” decît cei doi metri patraţi), la vorbitor, mă duc să-mi arăt faţa încă de cînd eram copil. De-a lungul anilor, încet, încet, partea luminată a ţinţirimului s-a mutat. A migrat. Mormintele dinspre sat, acum patruzeci de ani vegheate de o mulţime de oameni şi încărcate de flori şi lumînări, au intrat în umbră şi în pustietate. Peste multe a crescut iarba, prunii şi buruienile uitării. Poate că numele de pe cruci s-au stins ori abia mai pîlpîie scrise într-un buletin ori într-un paşaport prin cine ştie ce ţară străină. Acum, lumînările scot din indiferenţă teritoriile dinspre pădure, altădată pustii. Şi mă gîndesc că, încet, încet, urmînd drumul lumînărilor, ţinţirimul din satul meu va face înconjurul lumii şi că, într-o bună zi, poate peste o mie de ani, lumînările, asemeni corăbiilor lui Magelan, vor ajunge de unde au plecat.

Pînă atunci, în fiecare an, pun o lumînare pe cîteva morminte la care nu vine nimeni. Pun o lentilă prin care un suflet la care nu s-a prezentat nimeni la vorbitor să mai vadă o dată satul.”

Ion Mureșan.

Un articol vechi, de aproape 10 ani, dar la fel de actual în inimile și cimitirele noastre.

În categoria anotimpuri, sărbători | Etichete , | 2 comentarii

Bolile si leacul lor

Povestea de mai jos am scris-o în 2013, deci acu 7 ani. O poveste cu o concluzie clară: orice boală-și are leacul.

Ieri Georgia s-a îmbolnăvit. Grav.
O doare cotul. 
Nu râdeţi! Chiar o doare. La propriu.
Ca urmare a unui asemenea fapt, a venit medicul (a se citi surioara mai mare) să o consulte.
Diagnosticul: Gripă de grifon.
Avem şi indicaţia medicală cu remediul potrivit: Medicul recomandă odihnă şi un norofen de două ori pe zi şi, neapărat, trebuie să facă mama brioşe adevărate.
Bineînţeles, am ascultat-respectat-aplicat sfatul medicului.
Acum avem două fete sănătoase. Ceea ce vă dorim şi vouă.
Şi, nu uitaţi: staţi departe de gripa de grifon-sezon-de orice fel de gripă!

O, nici nu bănuiam atunci ce fel de gripă va veni, ce fel de virus va bântui pământul. Conlcuzia de atunci rămâne însă actuală: staţi departe de gripa de grifon-sezon-de orice fel de gripă! Nu e de glumă!

În categoria copii, familie | Etichete , | Lasă un comentariu