un vorbitor mai puțin obișnuit

 

Tipul acesta este absolut extraordinar. Îl știu de foarte mulți ani, mai corect spus îi cunosc povestea de pe vremea în care netul nu explodase, iar emisiunile cu el erau foarte rare spre deloc.

Dar cumva, printr-o minune, am apucat să văd demult, tare demult, o emisiune despre el.    Și el era, evident, mult mai tânăr, dar era optimist încă de atunci și ceva din ochii lui te făcea să treci peste milă și să ai puterea să îl urmărești. Sentimentul care m-a încercat atunci mi-l amintesc și astăzi: dacă el are putere și voință să își ducă viața cu demnitate, atunci și eu voi găsi suficientă putere încât să nu întorc privirea.  Cred că omulețul acesta a fost printre primii oamenii care m-a învățat să nu întorc privirea, să nu fug, să nu privesc în altă parte doar pentru că eu cred că nu am suficientă tărie încât să privesc și să primesc viața așa cum vine.

Nu știu dacă e posibil să aveți drum în Cluj, dar omul acesta, Nick Vujicic, ar merita un efort. Dacă el poate să facă minuni în lumea lui și noi putem face în lumea noastră. Oricum, între noi fie spus, doar drumul ar fi mai costisitor și mai obositor, dacă nu sunteți din oraș sau din împrejurimi, că altfel biletele au prețuri normale, pornesc de la 15 lei și ajung până la 40, dacă am văzut eu bine.

Organizatorii îl recomandă tuturor celor care au nevoie să creadă că imposibilul devine posibil.

După Ann Voskamp, la a cărei conferință am ajuns anul trecut, tipul acesta e următorul vorbitor străin pe care îmi doresc să îl ascult.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, zâmbind, text

Publicat în viata in cluj | Etichete , , , , | 5 comentarii

La inceput de toamna

Nu am dat toată vara pe aici și deja regret.  Dar a venit mult așteptata toamnă și mi-am propus să nu pierd timpul plângându-mă.

Am avut, slavă Domnului, o vară absolut memorabilă, petrecută pe tihnite, așa, deși pe alocuri cu puțin stres în suflet că știam că încă nu îmi terminasem lucrarea de grad. Dar acu e gata și ea. Aș vrea să spun că stresul a trecut cu totul, dar încă nu e așa.

A început școala atât pentru fete cât și pentru mine, astăzi am și avut ședința la clasa mezinei, prin urmare lucrurile intră pe fîgașul lor firesc, într-o anumită rutină aș zice.  Sper să rămân consecvenată! Toamnă frumoasă!

 

 

Publicat în anotimpuri | Etichete | 6 comentarii

Micime şi măreţie în Viena

Pur si simplu de neuitat…

Nemuritoarea artă şi micii muritori vanitoşi…

În Viena am vizitat două palate identice, gemene, două clădiri impunătoare, absolut supebe, construite special pentru a fi muzee. Într-una este Muzeul Naţional de Artă al Austriei, în celălalt este Muzeul naţional de Ştiinţele naturii. Frumuseţea lor şi unicitatea fiecărei camere în parte este greu de descris în cuvinte. Efectiv fiecare cameră de acolo, în parte, este un mic spectacol de forme şi culori. Măreţie. Grandoare. Noi, ceri mici şi mărunţi, ne-am bucurat din toată inima  că au existat cândva oameni care au pus arta mai presus de alte interese vremelnice.

Publicat în copii | Etichete , | 4 comentarii

aprilie

Nu am scris nimic de prea mult timp. Si asta nu pentru ca nu as iubi locul acesta. Pur si simplu timpul nu a tinut cu mine.

Tocmai m-am intors astazi dimineata la putin dupa ora 6 din Viena. Au fost niste zile de poveste. Am plecat cu 43 de copii, mamici si colege profesoare. Nu am crezut ca va fi asa bine. Trebuie sa recunosc ca m-a speriat putin muntele de hartii pe care l-am tot carat cu noi, toate imputernicirile, adeverintele medicale, asigurarile de sanatate, dar până la urmă totul a fost neaşteptat de bine. Sunt convinsă că copiii vor avea mult timp de aici înainte ce povesti.

Pentru noi a fost aproape un maraton, am prins extraordinar de multe lucruri în astea trei zile, dar mă bucur că a fost aşa şi nu altfel.  Am avut un ghid de execepţie şi pentru asta sunt recunoscătoare. Am plecat din Cluj, am oprit pentru o plimbare de o oră pe Dunăre la Budapesta  şi apoi ne-am bucurat de Viena, pe care am străbătut-o şi cu pasul cât de mult am putut. În fiecare zi am avut mai mult de 16.000 de paşi, dar fiecare a fost făcut cu folos.

Biblioteca Imperiala din Veina, Austria. Sau, in alte cuvinte, ceea ce Paula a numit, Raiul….

Publicat în copii | Etichete , | Lasă un comentariu

o intrebare

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

 

Vazând imaginea asta, cu atâtea stări pe care le stârneşte cartea, nu îmi pot reprima întrebarea:

Ce citiţi interesant zilele astea?

Încep eu:

Pe lista mea: Femei care aleargă cu lupii, scrisă de Clarissa Pinkola Estés.

Pe lista Paulei: Cartea prafului de Philipp Pullman.

Pe lista Georgiei: Întâmplările detectivului curios de Claudia Groza.

Aştept să-mi povestiţi ce aţi citit minunat în ultimul timp şi ce recomandaţi şi altora. Pupici!

Publicat în jurnal personal | Etichete , , , , | 4 comentarii

sfarsitul vacantei

Se scurg printre râsete şi amintiri, printre deja instalatele griji pentru ziua de mâine, ultimile ore ale vacanţei de iarnă. Se duc nevăzute şi deja le ducem dorul.

Cred că nimeni nu face amr-ul orelor până va începe din nou şcoala. Toată lumea se agaţă de bucuria vacanţei care se duce cu prea mare viteză.

Sunt convinsă că în fiecare căsuţă în care sunt copii care încep mâine şcoala, se aud încă poveşti din recent terminata vacanţă, se aducă amintirile , se contabilizează clipele nepreţuite petrecute în compania prietenilor, a bunicilor, a celor ce ştiu să ne alinte, se pune la păstrat mirosul mandarinelor şi al răsfăţului.. Dar, în acelaşi timp,  se ordonează frumos planurile de viitor, se înşiruie dorinţele ca boabele de mărgea, iar printre fugi, poveşti de la săniuş şi de la colindat, frânturi de teme şi vise, se numără pe ştiute sau pe neştiute orele, clipele…

Şi totuşi, mâine începe şcoala. Vă bucuraţi?

Publicat în anotimpuri, copii | Etichete , , | Lasă un comentariu

Chiraleisa!

Anul acesta vremea a debutat asa, cam ca în pictura de mai jos. A nins mult, am avut zăpadă la fiecare sărbătoare importantă, la fel ca în amintirile noastre. Întâmplarea a făcut ca, tot umblând din casă în casă şi tot fiind mai mereu musafiri, să ne întâlnim cu preotul de mai multe ori, ba la sat, ba la oraş. De fiecare dată a fost o întâlnire plăcută, cu un amalgam de sentimente şi simţiri, care mi-au amintit mult de tot de vremea când eram fetiţă în satul bunicilor mei şi îl aşteptam pe părintele. Acolo, într-un sat îndepărtat al Moldovei, nu departe de cursul Prutului, preotul venea de două ori: o dată să vestească Naşterea Domnului, a doua oară să aducă bucuria Botezului şi să sfinţească apele. Aici, în inima Clujului, preotul vine o singură dată, iar imaginea nu e întotdeauna atât de pitorească. Neschimbată rămâne mereu bucuria din suflet.

Pictura de Vasile Branzan

Acum, Boboteaza a trecut, a trecut şi Sfântul Ioan, a rămas în schimb gerul…

-14 grade la Cluj.

Publicat în anotimpuri, sărbători | Etichete , , | 3 comentarii