Toamna…

Toamna…

încă are puterea de a rupe bucăţi din inima mea.

îmi demonstrează, încă o dată, că am de ce mă teme de teme, am de ce simţi un fior la sosirea ei.

îmi arată cu nu degeaba o consider un anotimp care mă schimbă, care nu trece peste mine şi mă  lasă cum m-a găsit.

îmi smulge şi anul acesta o lacrimă amară şi un om din familie.

îmi arată, o dată în plus, că nu duce numai frunze.

în toamna vieţii noastre şi noi, oamenii, plecăm.

iar toamna duce cu ea, ca o doamnă neagră, toţi oamenii în mijlocul cărora am crescut.

îmi arată puterea asta a ei de ani întregi.

îmi dă câte un răgaz să mai uit.

îmi aruncă şi câte o firimitură de bucurie, poate-poate ne vom imprieteni.

apoi revine la obiceiurile rele.

îmi arată clar, fără dubiu, că e regina lacrimilor, nu doar a picăturilor de ploaie.

îmi spune asta de atâţia ani încât aproape că mi-a intrat în reflex.

mi-a intrat în firesc.

în resemnare.

dar tot e trist.

e pustiu.

şi doare. cumplit de tare.

Dumnezeu să te ierte, nenea Gigi!

Acest articol a fost publicat în familie, jurnal personal, Uncategorized și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Toamna…

  1. Laura spune:

    🙁

    O toamna linistita sa ai!

  2. Consuela spune:

    Condoleante!
    Si eu am pierdut un unchi la inceputul lui septembrie. Un om deosebit. Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca.
    Eu simt asa ca tine iarna. Ai mei , in mare parte , „pleaca” iarna. Imi amintesc de atunci cand eram mica si adoram iarna, primii fulgi, frigul, zapada… Acum astept iarna cu o strangere de inima… De dragul lui Stefan, incerc totusi sa ma bucur de partea frumoasa a acestui anotimp.
    Iti doresc o toamna linistita si, de ce nu, frumoasa macar de acum inainte.
    Te imbratisez

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud