Septembrie, 13

O zi frumoasă și caldă de toamnă, așa a fost ziua de astăzi. O zi fără de ghinioane, în ciuda datei din calendar. Singura umbră aruncată peste însoritul zilei, e că mâine începe școala. Da, se termină vacanța mare și ne reîntoarcem la școală.

Cred că, faptul că începutul toamnei este asociat voluntar sau involuntar cu începutul școlii, îi face pe mulți dintre oameni să nu iubească toamna, deși toamna e un anotimp care chiar merită iubit și adorat.

Și totuși, cumva, începutul acesta al școlii e mult mai așteptat ca altădată. Pandemia și faptul că am fost izolați, îndepărtați unii de alții a făcut ca dorul de școală să fie de nestăvilit în unele cazuri. Am spus-o și repet, dacă perioada aceasta a adus ceva bun, a fost conștientizarea faptului că mai toți copiii și-au dat seama că iubesc școala, că lor le place la școală, le place printre colegi și profesori, le place să socializeze, să se implice în tot felul de proiecte educative și distractive.

La noi începe școala în sistem hibrid, o jumătate de clasă va fi prezentă fizic, cealaltă jumătate va urmări de acasă tot ce se întâmplă în clasă. Sperăm ca tot ce va fi să decurgă bine și fără mari impedimente, nici măcar de ordin tehnic. Sperăm în bine și în echilibru mental și decizional. Sunt convinsă că, cu tot entuziasmul începutului, cu toată implicarea unor oameni extraordinari care vor face tot posibilul pentru siguranța copiilor, tot vor fi unii oameni mulțumiți, iar alții nemulțumiți. ideea e ca mulțumirea să predomine, iar nemulțumirea să fie tot mai puțină și nesemnificativă.

Un an școlar plin de realizări bune și frumoase tuturor! Vă îmbrățișez!

Acest articol a fost publicat în anotimpuri, copii și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Septembrie, 13

  1. Diana spune:

    Succes in noul an scolar!
    Multumirea sa fie… dominanta. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud