Oreo

Ieri am dat nume unei pisici.

Am găsit o pisicuță abandonată. De fapt, am găsit două, dar una a fost luată de altcineva cu inimă mare. După toate semnele, se pare că e vremea în care oamenii care cresc pisici pe lângă casă, dar nu se obosesc să le sterilizeze, caută locuri unde să abandoneze biete suflete nevinovate. Mă enervează oamenii ăștia, deși puține lucruri reușesc să mă scoată efectiv din fire. Pur și simplu nu pot să pricep: dacă sunt așa de plini de iubire și de milostenie, nu știu de ce nu sunt până la capăt și nu înțeleg cum de nu îi apucă mila și când periodic trebuie să se descotorosească de pui. Dar să îi las mai bine în pace.

Ideea e că ne-am făcut cu un puiuț de mâță. negru, cu mustăți și cizmulițe albe. O bijuterie. parcă e desenat.

Și a venit și momentul în care am început să îi căutăm un nume potrivit. Dat fiindcă toți cățeii și pisicuțele imaginare ale mezinei au nume de biscuiți și de prăjituri, ne-am învârtit în același registru. Așa am ajuns la Oreo. E alb și negru ca și celebrul biscuite. Și aduce la fel de multă bucurie.

Cam ăsta ar fi primul episod din viața cu pisică, deși ar mai fi de menționat că Oreo nu e prima pisică care își primește nume de la mine. Cândva, pe când eram teribil de tineri, pe când nu aveam copii care să se mâțâie și ei de mama focului, am avut un motănel superb, albastru de Rusia, căruia i-am dat un nume care să amintească de originile sale nobile, Pușkin.

Acest articol a fost publicat în copii, familie și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud