Marea lectura

Sâmbăta aceasta ce tocmai a trecut, am participat, dis-de-dimineaţă, la Marea lectură. Am fost foarte încântată că ne-am evaluat bine şansele şi ne-am pornit devreme. Am adeverit zicala: cine se scoală de dimineaţă, prinde numărul 29. 🙂

Marea lectură a fost un maraton excepţional de lectură petrecut  la Cluj-Napoca: 3.855 de clujeni (dar nu numai, au fost ardeleni din toate orăşelele, dar şi suceveni, ştiu precis că înaintea mea a fost un grup din Suceava) au citit neîntrerupt timp de 10 ore și 20 de minute!! A fost fain, fain de tot la Cluj!! Iar Dumnezeu a ţinut cu noi, vremea a fost mirifică.

Toată lumea a contribuit la un eveniment unic, se poate spune chiar că s-a scris o pagină de istorie: s-au validat 3.491 de participanți la Marea Lectură. Există un decalaj între participanţi şi cei validaţi, deoarece nu toţi au respectat întocmai condiţiile. Evident că au mai fost unii care au luat cartea şi brăţara şi s-au făcut nevăzuţi, iar voluntarii au trebuit să citească ei fragmentul lor, deoarece între participanţi nu trebuia să existe un timp mai mare de 10 secunde. Aşteptarea a fost, într-adevăr foarte lungă pt cei ce au venit de dimineaţă, dar nu atât de inspirat de matinali ca şi noi, pentru că în numai o jumătate de oră puteai prinde cu uşurinţă 6-700 de oameni înaintea ta. Mai spre seară lucrurile au fost mult mai echilibrate şi aşteptarea mult mai scurtă.
Urmează analizarea și certificarea întregului eveniment. După evaluare și verificarea de catre reprezentanții Guinness se va stabili daca s-a realizat Recordul Mondial Guinness la secțiunea „Most people in a reading relay” – „Cei mai mulți oameni care citesc în cascadă”. Din câte ştiu nici până la ora aceasta încă nu a fost o confirmare oficială. Încă se urmăresc filmările.

Indiferent de rezultatul final (pe care evident că îl dorim pozitiv), toată lumea a remarcat că exercițiul cultural  care a avut loc sâmbătă este unic în istoria României, și probabil a Europei, fapt ce reconfirmă dimensiunea culturală a orașului nostru!

Eu abia aştept să intrăm din nou în cartea recordurilor. Dacă se validează rezultatul, voi fi pentru a treia oară implicată într-un eveniment din cartea recordurilor.

Fotografia postată de Cluj 100.

Fotografia: Cluj 100.

Fotografia postată de Cluj 100.

Fotografia postată de Cluj 100.

Acest articol a fost publicat în familie, viata in cluj și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud