la inceput de mai

Aprilie a fost o lună destul de grea și solicitantă pentru noi. Pe de o parte, a fost plină de evenimente pozitive și frumoase, excursii, aniversări, întâlniri pline de satisfacții sufletești. Dar a avut și partea ei tributară, tulbure, întunecată (cu tot felul de accidente mai mari sau mai mici) care ne-a golit financiar de toate resursele. Într-un fel simt o mare ușurare că a trecut. Mă bucur că s-a terminat și că începe o nouă lună. Rar am simțit așa o mare eliberare că s-a terminat o lună, dar acum o simt și o resimt din toată inima.

Iar la început nou vin cu o fotografie nouă, dintr-o experiență de neuitat, trăită recent. O cărare de lumină prinsă și surprinsă pe o cărare de  apă. Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere…

În fiecare zi avem așternut în fața noastră un drum nou, o cale minunată făcută din preplinul iubirii bunului Dumnezeu pentru noi. Frumusețea e în ochii noștri, în inima noastră, important e să îi ținem deschiși, să putem vedea toate minunile care ni se pregătesc.

Tot ceea ce am văzut până acum mă învață să mă încred în Creator pentru ceea ce nu am văzut încă.  (Ralph Waldo Emerson)

 

Acest articol a fost publicat în anotimpuri, jurnal personal, Uncategorized și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la la inceput de mai

  1. Laura spune:

    Luna florilor sa va aduca liniste si fericire!

  2. Ella spune:

    Mi-a placut foarte mult citatul !
    Sa aveti o luna plina de flori! De pus în glastra si de împodobit sufletul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud