Expoziția On Cool Art

M-am tot uitat zilele astea la filmulețul de anul trecut făcut la evenimentul despre care v-am vorbit și în octombrie anul trecut aici .

Trebuie să recunosc că m-au năvălit un milion de sentimente. De fapt, mai multe milioane. Foarte multe, multe de tot, au fost de bucurie, de fericire, de recunoștință pentru toți prietenii dragi care au reușit să ne fie aproape. Poate și pentru că, majoritatea dintre ei, ne-au fost aproape, ne-au ținut de mână și nu ne-au lăsat să ne prăbușim și când ne-a fost mai greu, când lucrurile s-au petrecut fără fast, în intimitatea căsuțelor noastre.Atâta bucurie am văzut pe chipurile tuturor și atâta emoție pură, că uneori mă și sfiam să privesc.

Cred că a fost un eveniment dominat de emoție, sub patronajul emoției, al emoțiilor de toate felurile.De altfel, expoziția noastră, poate prea pretențios numită astfel, toate tablourile noastre, toate picturile, au fost realizate și fotografiate cu mult, mult suflet de două fete inimoase (Irina și Anamaria), au fost pictate pe sufletele noastre întredeschise sau deschise de-a binelea, uneori pentru întâia dată.

Așa să știți: că sunt picturi cu, pe, despre și pentru suflet.

Iar sufletul… Sufletul poartă în el tot felul de povești, de poveri, de dureri și de regrete. Nu am să mă prefac că nu am simțit și tristețe. Nesfârșita tristețe, sfâșietoarea tristețe, cea care rupe sufletul și îl aduce bucățele după noi,  că două dintre fetele care apar într-o mulțime de fotografii, de ipostaze, două fete atât de pline de viață, clocotind de viață,  nu mai sunt printre noi. Și totuși îmi tresare inima revăzându-le, măcar și în poze și mă bucur să știu că au fost, s-au bucurat, au vibrat, au vărsat o lacrimă, poate două, dar au zâmbit mult,  au sperat și au visat. Ca noi toți.

Iar joi seară (8.10.2020) am luat-o de la capăt: cu visul, cu speranța, cu râsul, dar mai ales cu poveștile. Pentru că, vă rog să mă credeți pe cuvânt, picturile astea ale noastre sunt atât de vorbărețe și spun atâtea povești, cum nu putem noi, cum nu pot eu nici pe departe să o fac. Și sper că se vede că mă străduiesc. 🙂

Vă așteptăm cu drag, cu mare-mare drag și cu tot sufletul la vedere! Vă așteptăm încă pentru că expoziția poate fi văzută în clădirea Casinoului din parcul central din Cluj până în 18 octombrie.

Vă așteptăm pe cei care ați reușit să veniți anul trecut și pe cei ce nu ați reușit, deși știu că v-ați dorit, să scriem o nouă poveste!

Fotografia este de anul trecut, cu toate fetele dragi.
Anul acesta, cu mască, fotografiile sunt prea triste. sau așa le văd eu. Pupici!
Acest articol a fost publicat în jurnal personal, viata in cluj și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud