Experiențe de toamnă

Am tot scris de multe ori, de așa de multe că, dacă îmi sunteți loiali, probabil mă știți pe de rost, că toamna are pentru mine o semnificație aparte. Atât de multe evenimente din viața mea, atâtea tragedii uneori mi s-au întâmplat toamna, că pur și simplu nu are cum să treacă neobservată. Și nu doar că nu trece neobservată, dar toamna e așteptată întotdeauna cu o teamă și cu un fior și cu nerostita întrebare: oare ce va aduce de data asta?

În 19 octombrie, toamna, viața prin bunul Dumnezeu ne-a adus împlinirea a 18 ani de la căsătorie. Eu zic că e un eveniment major, la fel de important ca și căsătoria în sine, chiar dacă noi nu am sărbătorit cu surle și trâmbițe, ci mai discret și într-un cadru destul de intim. Dincolo de glumițele cu și despre faptul că am devenit majori, că ne-am atins majoratul în tainele căsniciei, nu e totuși chiar de ici de colo să aniversezi 18 ani de la căsătorie. 18 ani cu bune și cu mai puțin bune. Cele bune au predominat, evident. Prin urmare nu am cum să nu fiu recunoscătoare că, în acest aspect al vieții noastre, am avut ani tihniți, liniștiți, fără provocări cărora să nu știm cum să le facem față. 18 ani pentru noi!

A doua experiență majoră din toamna aceasta, nu chiar atât de majoră ca majoratul mai sus amintit, dar totuși însemnată, este că am început o activitate interesantă pentru Teleșcoala. Teleșcoala e o emisiune care nu are nevoie de prezentare, deși dacă nu aveți copii la școală, s-ar putea totuși să aibă nevoie 🙂 Până acum se filma cu precădere pentru clasele terminale, adică pentru a 8a și a 12a. Începând din septembrie, probabil gândindu-se că starea aceasta generată de pandemie nu va trece cu una cu două, s-a trecut și la filmarea lecțiilor și pentru alte clase. Așa s-a ajuns la faptul că tot mai mulți profesori sunt implicați în asta. Ieri am filmat primele două emisiuni și a fost o experiență interesantă și plăcută. Eu am pregătit materialele pentru clasa a 6a si ieri am filmat cu o echipă foarte profesionistă de la TVR Cluj.

Prin urmare, toamna asta, cu părțile ei contrare, când incredibil de călduroasă, de senină și de luminoasă, când ireal de cețoasă și de ploioasă, ca și viața însăși, a fost momentan destul de rodnică pentru noi.

La voi cum a fost?

Acest articol a fost publicat în aniversare, anotimpuri, familie, viata in cluj și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud