Luna magiei, luna cadourilor, luna albă și pură a primelor ninsori a și început. Cu dreptul. Cu ninsoare pe alocuri, fără paradă (din păcate), dar cu nelipsitul tricolor în inimă și-n gând, cu familia și cu prieteni dragi alături.

La ceas de seară am trecut puțin și prin oraș, să ne bucurăm de luminițele care împodobesc principalele artere din centrul orașului și să ne entuziasmăm cât de mult putem la vederea lor. Dacă nu au fost artificii, măcar luminițe să fie.
Primul Moş a și venit pe neașteptate și a adus ce s-a priceput şi el mai bine. O carte superbă în dar. Și ciocolată. Ah, iarna cred că este, prin excelență, anotimpul cărților și al ciocolatei. legat de ciocolată, încă nu am desfăcut calendarul de advent, deși l-am pregătit deja, dar și mâine e o zi și vom avea o surpriză în porție dublă 🙂
Ne pregătim sufleteşte pentru Moş Nicolae, pentru Moș Crăciun, dar mai ales pentru adevăratul motiv al bucuriei aduse de luna decembrie: pentru Naşterea Pruncului Cel mult aşteptat.
Și apropo de titlul cărții, noi am trimis deja scrisoarea Moșului. Voi?