de 1 iunie

De 1 iunie o glumă despre copii, cum altfel. E doar o glumă, dar ascunde în ea multă substanţă. Bucuraţi-vă de şi împreună cu ai voştri copii, mai mult sau mai puţin geniali. Zi minunată!

Un băiețel a venit cu mama sa ca să se înscrie la școală, mama insistând că este un copil peste medie și că ar trebui înscris într-o clasă mai bună, poate chiar în clasa a doua direct.
În timpul convorbirilor, directorul școlii îl întreabă pe băiat : câte anotimpuri ale anului cunoaște el?
Copilul se gândește un minut și răspunde sigur:
– Șase!
Directorul:
– Dar dacă te mai gândești?… Hai gândește-te…
Copilul stă câteva clipe, apoi spune:
– Pe cuvânt de onoare, nu țin minte să mai fie… Șase!
Directorul se uită expresiv la mama băiatului, care se făcuse roșie, tușește un pic și îi invită să iasă din birou.
Afară, mama stânjenită îl întreabă pe băiețel:
– Deci, Simeon, ce-a fost asta?
– Mama, mama…, cu lacrimi în ochi spune băiatul, eu chiar nu țin minte alte “Anotimpuri”, în afară de cele ale lui Vivaldi, Haydn, Piazzolla, Lussier, Ceaikovski și Glazunov!

🙂 🙂 🙂

Chiar aşa, voi câte anotimpuri cunoaşteţi?

Acest articol a fost publicat în copii și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la de 1 iunie

  1. Elena spune:

    Sincer, eu nu stiam atat de multe anotimpuri. M-as fi impotmolit, mai mult ca sigur… 🙂

  2. o femeie spune:

    wow, m-a dat gata baietelul! Nici eu nu stiam…

    Parerea mea despre datul mai devreme la scoala: chiar si pt copiii supradotati nu e cazul. Scoala romaneasca e un patul lui Procust, in final copilul se va pensiona la aceeasi varsta ca ceilalti doar ca v-a munci 1-2 ani in plus si copilari cu 1-2 ani in minus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud