Consultare publica privind temele pentru acasa

După cum probabil aţi aflat, Ministerul Educaţiei, dat fiindcă a terminat cu toate celelalte mari probleme care se abătuseră asupra învăţământului românesc şi neavând altceva de făcut, a hotărât să facă o consultare naţională asupra temelor. Redau mai jos comunicatul de pe site-ul ministerului. Merită să aruncaţi un ochi pe acolo şi merită să răspundem cât mai mulţi, dacă tot ni se cere părere, indiferent dacă sunteţi părinţi, profesori sau elevi.

Ministerul Educației Naționale și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei organizează în perioada 7 – 20 noiembrie 2017 o consultare națională privind regimul temelor pentru acasă. Demersul se adresează actorilor educaționali din învățământul primar, gimnazial și liceal și presupune completarea unor chestionare on-line, elaborate în funcție de specificul a trei categorii de public: cadre didactice, elevi și părinți.

Cercetarea are ca obiective indentificarea unei noi abordări în ceea ce privește rolul acestor activități de învățare, respectiv corectarea unor disfuncționalități semnalate.

Astfel, datele ce urmează a fi colectate vor permite identificarea stării de fapt în privința temelor pentru acasă și vor contura variante de ameliorare a eventualelor derapaje prin adoptarea unor instrumente de reglementare. Nu se solicită date personale, iar răspunsurile centralizate sunt confidențiale şi vor fi utilizate exclusiv în scopul consultării.

Pentru cei interesați, chestionarele sunt disponibile aici:

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Consultare publica privind temele pentru acasa

  1. Catrinel spune:

    Am completat chestionarul. Cred ca in toate e nevoie de echilibru. in nimic extremele nu sunt bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud