1 martie

Astăzi am văzut copii care ţineau în mâini mărţişoare ca pe o comoară tare, tare preţioasă. Astăzi am văzut fetiţe sfioase emoţionate că au primit primul lor mărţişor. Am văzut mame manifestându-şi duioşia în faţa firelor plăpânde de ghiocei şi femei iubite tremurând  de emoţie în faţa unor buchete mai generoase. Astăzi am văzut câteva fire de brânduşă, şi mai multe de garofiţe, zambile şi  lalele. Am simţit mirosul îmbătător al freziilor şi am discutat cu o prietenă despre miresmele care îmi plac. Astăzi am făcut planuri pentru vara ce va veni, m-am văzut cu prieteni de suflet şi am auzit vocea unor persoane tare dragi. Dar, mai presus de orice, astăzi am simţit bucuria. Bucuria autentică. Nu la o persoană, nu la două, ci la aproape toţi prietenii pe care i-am întâlnit. Iar pentru primăvara ce tocmai vine timid, asta vă doresc: să o păstrati! Pe ea, pe bucurie!

Fotografia postată de ** Everything Holiday **.

O lună de neuitat!

Acest articol a fost publicat în anotimpuri, sărbători și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la 1 martie

  1. Catrinel spune:

    Primavara frumoasa sa aveti! Va pup!

  2. jurnalcuflori spune:

    🙂 o primavara plina de bucurie! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Protected with IP Blacklist CloudIP Blacklist Cloud